Imnul lui Ştefan cel Mare de V. Alecsandri

                       La poalele Carpaţilor,

                        Sub vechiul tău mormânt,

                        Dormi, erou al românilor,

                        O! Ştefan, erou sfânt!

                        Ca sentinele falnice

                        Carpaţii te păzesc

                        Şi de sublima-ţi glorie

                        Cu secolii şoptesc.

                        Când tremurau popoarele

                        Sub aprigii păgâni,

                        Tu le-apărai cu braţele

                        Vitejilor români.

                        Cu drag privindu-ţi patria

                        Şi moartea cu dispreţ,

                        Măreţ în sânul luptelor,

                        Şi-n pace-ai fost măreţ. 

                        În cer apune soarele

                        Stingând razele lui,

                        Dar într-a noastre suflete

                        În veci tu nu apui!

                        Prin negura trecutului,

                        O! soare-nvingător.

                        Lumini cu raze splendide,

                        Prezent şi viitor.

                        În timpul vitejiilor,

                        Cuprins de-un sacru dor,

                        Visai unirea Daciei

                        Cu-o turmă ş-un păstor;

                        O! mare umbră-eroică,

                        Priveşte visul tău:

                        Uniţi suntem în cugete,

                        Uniţi în Dumnezeu.

                        În poalele Carpaţilor,

                        La vechiul tău mormânt,

                        Toţi în genunchi, o! Ştefane,

                        Depunem jurământ:

                        „Un gând s-avem în numele

                        Românului popor,

                        Aprinşi de-amorul gloriei

                        Ş-al patriei amor!”

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

                         Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

                        Ţara mea de glorii, ţara mea de dor

                        Braţele nervoase, arma de tărie,

                        La trecutu-ţi mare, mare viitor!

                        Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

                        Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

                        Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

                        Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

                        Vis de răzbunare negru ca mormântul

                        Spada ta de sânge duşman fumegând,

                        Şi deasupra idrei fluture cu vântul

                        Visul tău de glorii falnic triumfând,

                        Spună lumii large steaguri tricoloare,

                        Spună ce-i poporul mare, românesc,

                        Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

                        Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

                        Îngerul iubirii, îngerul de pace,

                        Pe altarul Vestei tainic surâzând,

                        Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

                        Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

                        El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

                        Guste fericirea raiului ceresc,

                        Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

                        Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

                        Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

                        Tânără mireasă, mamă cu amor!

                        Fiii tăi trăiască numai în frăţie

                        Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

                        Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

                        Arme cu tărie, suflet românesc,

                        Vis de vitejie, fală şi mândrie,

                        Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Limba Noastra

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.